Iulian Dămăcuş face parte din generaţia autorilor de haiku care, din motive, poate diverse, doar de ei ştiute, dau impresia că şi-au încheiat conturile cu haiku-ul. Unii au făcut-o fără să o declare, alţii au publicat ca semn de hotar cîte un volum antologic. Volumul de faţă, “E plin de petale paharul uitat…”, subintitulat antologie de autor, mărturiseşte şi el această finalizare, sperăm doar de etapă. În doar 60 de pagini sînt adunate poeme haiku şi senryu (grupate pe cele patru anotimpuri canonice), tanka, precum şi alte genuri scrise în colaborare: tanrenga, renga şi rengay, alături de cîteva notiţe despre volumele şi articolele despre haiku publicate de autor, încheind cu titlurile cîtorva articole cu opinii ale altora despre poemele sale.
În ciuda selecţiei severe, volumul rămîne unul memorabil, fără de care haiku-ul românesc ar fi mai sărac. Memorabil pentru că multe dintre poeme ţi se întipăresc în minte şi în suflet fără nici un exerciţiu mnemonic.
Volumul de poezii : E plin de petale paharul uitat…
Autor , poetul Iulian Damacus ,
Editura NAPOCA STAR, 2011
Ilustraţii: Radu Popan şi Rodica Frenţiu