Spectacolele de teatru din Gherla din ultimii ani au lipsit cu desavarsire. Daca in anii ’80 acestea faceau deliciul publicului, iar biletele se gaseau cu greu, uneori doar in picioare, revolutia pseudo-capitalista de dupa ’90 a lovit in plin o institutie culturala atat de necesara, teatrul. Si totusi, miracole se intampla.
La initiativa Rotary Club Gherla, Teatrul din Turda vine din nou in oras, dupa o lunga perioada de absenta, cu un spectacol incitant, cel putin dupa titlu: “Mili, secretara detectiv”, o comedie politista, adaptare dupa scriitorul Robert Thomas, in regia lui Marius Oltean. Din distributia spectacolului fac parte actorii Narcisa Pintea, Romulus Morutan, Nina Antonov, Tiberiu Tudoran, Anca Dogariu, Petre Bacioiu, Irina Melnic, Cosmin Bighei. Costumatia este realizata de Vioara Bara.
Spectacolul a avut loc sambata 19 februarie de la ora 18 la Casa de Cultura.
Acest eveniment cultural face parte din suita de programe culturale desfasurate de Club Rotary Gherla.
sursa: www.gherlainfo.ro